Suflet nelocuit,
ca ploaia,ce nici n-a fost.
Lacrima neplânsa,
în uitatele zori.
Semnatura,
pe o coaja de mesteacan,
proaspat cojita,
asa,ca amintire.
Ramâi cum esti,
trista frunza de toamna,
si saruta in cadere, încet,
sufletul meu singuratic.
Si saruta destinul meu,
dintr-odata priceput,
de tragedia,
portretului.
